Duminica o sa ajung in sfarsit in vizita in buc; in sfarsit in vizita, nu in sfarsit in bucale. Ma angoaseaza mai putin vremea proasta din Praga escalei si gandul ca s-ar putea sa nu ajung la timp la dus - sau mai rau, la intors - decat gandul unei saptamani in b.
Cred ca-mi cumparasem deja biletul cand citeam "Acaso irreparable" de Benedetti. Si intelegeam cum tipul se simtea acasa in hotelul unui aeroport si cum toate celelalte incepeau sa i se stearga incet din minte. Si cat de firesc ii era sa traiasca intr-o escala.

Traumatologul care aproape imi reproseaza ca nu vorbesc despre tara de nenumit vrea sa-i aduc in garda din 1 ianuarie mezeluri traditionale. Ce sa fie? Un salam de vara puturos? Sau un parizer?