Cand stateam singura nu-mi dadeam seama ce era cu mine, vedeam in oglinda trasaturile mamei, pana si obosita semanam cu ea, cu orice machiaj (ea fara) si orice lungime de par (ea, scurt) eram leita.
Firea, abia acum imi dau seama, e toata de la taica-meu, nu-i lipseste nimic, fir`ar; am remarcat in urma cu putine luni, de cand sunt obligata sa functionez in grup il vad pe tata pe care doar in grup l-am cunoscut. Anul trecut ieseam cu colegii si ma intorceam linistita acasa (uite ca-mi amintesc ca intratul in casa era partea cea mai relaxanta si o puneam aiurea pe seama criminalitatii inalte din cartier), acum pentru putini colegi ies, extrem de putini, prefer sa ies singura ca sa-mi vad de ale mele; acum raman in camera cand vin altii in vizita pt ca oricum sunt prietenii lor, conationalii lor, ce treaba am io cu ei? Acum nu raspund la telefon decat daca am impresia ca e mama (si asta distanta n-o poate anula), ma abtin de la mancarea facuta in comun ca s-o las fetelor, nu mai am rabdare sa ma uit la filme sau imi ia o zi intreaga sa vad 2 ore amarate, slava domnului ca macar citesc compensator. Acum refuz orice propunere si niciodata n-am una mai buna sau mai rea, ma coiesc un veac pana ma decid apoi ma razgandesc cand deja m-am apucat...
Probabil ca trebuie sa zic si ceva de bine. Data viitoare.