Toate tehnicile de pastrare a calmului sunt apa de ploaie cand apar ai mei. Cred ca n-o sa reusesc niciodata sa fiu alteva decat fiica scoasa din sarite de orice. Fratele meu zicea c-o sa ne intelegem mai bine cand n-o sa mai locuim impreuna. Aiurea, cand m-am mutat singura am capatat un spatiu al meu in care nu suportam sa se bage; asta in bucale. Nici in alta tara nu-s la adapost. Mi s-a parut ca am devenit mai rabdatoare cu ei cand le-am spus sa stea in vacanta la mine. Niciodata pana acum (stau singura de 6 ani) nu-i invitasem la mine; nici pe fratele meu, dar asta nu stiu sa zic de ce, nu-si baga bietul nasul nicaieri.
Nu vreau sa le explic ca asta e casa mea si vreau sa fie asa, nu altfel; nu vreau sa se simta musafiri incomozi. Dar ma scoate din sarite sa vad ca borcanul cu miere e intors, ca lamaia e pusa peste frunzele de ceai, ca lumina e uitata  aprinsa in baie. Oi fi si io dusa, nu neg, o urma de TOC oi avea, incerc sa ma temperez - chestie care ma angoaseaza si mai tare (Mireloooo!!)
Constatarea trista care se repeta anual e ca orice mi se pare ca se schimba in bine e doar o iluzie. N-am nici mai multa rabdare, nici mai multa ironie (substitutul umorului, d-asta stiu ca n-am), tot ce-am invatat aici imi e inutil, n-am crescut deloc in ultimii ani (eh, va place cuvantul? cand vorbesc despre relatiile cu ai mei mi-e imposibil sa ma vad altfel decat copilul lor, ala care trebuie sa manance suficient, sa invete bine si sa fie multumit de orice). O singura chestie desteapta am facut: am renuntat la pediatrie. Preferam sa am pacienti copii abandonati, chiar daca erau mici salbaticiuni gata sa-si casapeasca concurenta pentru o mangaiere. Acum, desi nu mai vad zilnic parinti si copii frustrati, urasc cu aceeasi pasiune relatiile dintre ei. O mare parte din prietenii mei au copii , dar nu pot sa-mi vad generatia (adica si pe mine) de cealalta parte a baricadei - a generatorilor de frustrari. D-asta mi-ar fi sila de mine daca s-ar intampla vreun accident.

PS: prietena M. are 2 fetite. Traim in tari vecine, dar n-am cunoscut-o nici pe cea mare, de 2 ani. Si nici nu ma grabesc, oricat de dor mi-e de ma-sa.
Prietena A, care nu se marita pentru ca nu vrea "sa cheme toate babele la nunta" :) tocmai a nascut. Cand era gravida si tinea secret, ii explicam ca nu-mi placea noul cartier pentru ca era de familisti si ca-l preferam pe anteriorul - de pierde-vara "asa, ca mine".

PPS: anul trecut mi se parea ca seman extrem de mult cu ai mei si incercam sa fac totul pe dos fata de cum imi venea. Anul asta m-am linistit - petrecem mai mult timp impreuna si nu mai vad asemanarile.