Mai stiti cand mi-au plecat mintile de acasa? S-au dus dupa ele somnul si apetitul. Umblu chiauna si nemancata, era sa ma calce masina de doua ori in oraselul in care lucrez din februarie (abia luna trecuta am observat semaforul), am pus la pastrare in caietul meu personal biletele de iesire ale unui pacient (???), intarzii peste tot macar jumatate de ora.
Avantajul insomniei e ca am pierdut simtul orei, al zilei, ca traiesc pe loc intr-un acum intens si solicitant; la asta s-au adaugat pentru prea scurt timp programul lui si mai flexibil decat al meu, orele tarzii si lungi, diminetile fara parchimetru. Singurele repere sunt meciurile de fotbal.

Posibil ca explicatia sa se gaseasca aici (in prolog*, nu in trailer). Sau avertismentul.

Prietenul gay la nevoie se cunoaste, desi nu mi-e clar daca-mi trimite muzica de pus pe rana sau nu intelege nimic. In orice caz e linistitor de stiut ca exista un Sabina pentru orice.




*Buenos Aires crece descontrolada e imperfecta. Es una ciudad superpoblada en un país desierto.  Una ciudad en que se yerguen miles y miles de edificios sin ningún criterio. Al lado de uno muy alto hay uno muy bajo, al lado de uno racionalista hay uno irracional, al lado de uno estilo francés hay otro sin ningún estilo. Probablemente esas irregularidades nos reflejen perfectamente; irregularidades estéticas y éticas.

Estos edificios que se suceden sin ninguna lógica demuestran una falta total de planificación. Exactamente igual en nuestra vida. La vamos haciendo sin tener la más mínima idea de cómo queremos que nos quede. Vivimos como si estuviésemos de paso en Buenos Aires. Somos los creadores de la cultura del inquilino.

Los edificios son cada vez más chicos para darles lugar a nuevos edificios más chicos aún… Los edificios, casi como todas las cosas pensadas por el hombre, están hechos para que nos diferenciemos los unos de los otros. Existe un frente y un contrafrente. Están los pisos altos y los bajos. La vista y la luminosidad son promesas que rara vez coinciden con la realidad. ¿Qué se puede esperar de una ciudad que le da la espalda a su río? Estoy convencido de que la separación y los divorcios, la violencia familiar, el exceso de canales de cable, la incomunicación, la falta de deseo, la abulia, la depresión, los suicidios, la neurosis, los ataques de pánico, la obesidad, las contracturas, la inseguridad, el hipocondrismo, el estrés y el sedentarismo son responsabilidad de los arquitectos y empresarios de la construcción. De estos males, salvo el suicidio, padezco todos. 

Vesela constatare, cu cat sufar mai mult dupa unul, cu atat rad mai rau dupa ce-mi trece. Trebuie sa-mi fi pasat mult la un moment dat ca sa ajunga un fapt banal sa-mi para ironic. Sa nu uit asta cand oi plange dupa actualul - de care mi-e teama sa vorbesc ca nu cumva sa spulber vraja - probabil o sa ajung sa rad pe masura (sau peste masura).

Azi dom' doctor si-a pus poza de profil pe whtspp cu gagica-sa aia pe care o insela pe la toate colturile cu seninatate. Am ras doar un pic pentru ca mi s-a facut repede sila. 

Robert Moss - Active Dreaming
"Visatorii indigeni sustin ca daca nu facem nimic cu visele noastre, nu visam bine"
"Capacitatea de a ne explica povestea (si facand-o, de a alege povestile pe care le traim) nu e doar un talent, ci si o unealta necesara supravietuirii."

(continuare de azinoapte)

Solutia perfecta ar fi ca sefa mea sa faca un "escrito" cum ii sugera cretina de luni, sa ma reclame consejeriei (ministerului local) si ei sa ma dea afara. Dar n-am eu norocul asta.
Demisia nu mi-o dau pentru c-as ramane fara somaj.

Nu mai pot, ma seaca pacientii (si aia de la "patron", si aia din "social"), nu mai suport fandositii care vin la recuperare de parca s-ar duce la spa ca doar plateste firma de asigurari si imi vine sa-mi iau campii cand vreun nesimtit incearca sa ma minta (la social), iar cand ii spun ca nu se pupa examenul fizic cu boala si cu analizele, imi face reclamatie. Luni o dilie s-a dus in audienta la directoarea centrului, care directoare mi-a explicat timp de o ora ca trebuie sa ma prefac ca ii cred, ca unul prins cu minciuna nu o sa recunoasca, ci o sa se porneasca impotriva mea. Directoarea e psiholoaga, asa o fi cum zice (am mai intrebat o psiholoaga si i-a dat dreptate), dar eu cand avertizez pacientii, o fac in ideea ca se lasa de mintit si colaboreaza pe bune.
Cica nu-i asa, e invers. Si ca trebuie sa le fac jocul. Si sa le suflu in fund (nu exista echivalent in spaniola). Si sa ma prefac ca empatizez. Si sa fac pe proasta cu alte cuvinte, apoi sa scriu ce cred de cuviinta.
Cam cat de nesimtit si batut in cap pana la urma trebuie sa fii ca sa crezi ca poti sa prostesti pe unul care din start stie mai mult decat tine? Nu exista in spaniola "a vinde castraveti gradinarului" - nici expresia si se pare ca nici conceptul.
Cum nu exista, din pacate, nici "a cobi".

Acum vreo luna mi-a pus unul o reclamatie pentru c-am ras in consultatie; nu era nimic grav, n-a fost lipsa de empatie, ci am facut tot posibilul sa nu ma enervez si sa destind atmosfera. "A mal tiempo, buena cara", dar n-a tinut.

Luni am fost la un interviu la un spital public; seful mi-a zis sa plec in alta tara sau sa ma apuc de altceva; i-am spus ca am facut un curs de biomecanica si m-a sfatuit sa ma orientez pe ceva de genul.

A. imi spune ca poate e o lectie si ca n-o sa scap de imbecili daca nu invat cum sa ma port cu ei.
Cand imi mai vine sa-mi iau campii si sa ma apuc de gradinarit, imi amintesc de prietenul D si teoria lui cum c-ar fi putine meserii pe lume in care sa poti progresa constant, ca-n multe atingi un plafon si gata, pe cand in medicina...
Mama imi zice c-o sa ma obisnuiesc, ca nervii se tocesc cu anii... Mie cu varsta imi cresc, cum le creste unora parul in urechi. Ce mi se toceste e rabdarea.
Din pacate imi place specialitatea, altfel as fi schimbat-o de mult. Si nu stiu vreo alta fara pacienti care sa-mi placa tot atat. Si poate A are dreptate si trebuie sa invat sa relationez cu toti. Probabil dupa moarte o sa ajung intr-o lume populata de imbecili si e bine sa fiu pregatita.

N-a fost usoara uitarea intr-un oras cu asa buna memorie.
In somnul intrerupt de la intoarcere l-am visat. Nu-mi venea sa cred, il impingeam (?) din pat spunandu-i ca doar un vis, chicotea si vedeam cum i se urca la cap... Mi-am zis sa inchid ochii si sa-l ating, asa as fi sigura ca nu visez; i-am cautat mainile sub plapuma si i le-am gasit, fir-ar.
Poate pentru ca gazonul ala amarat in care i-am ingropat urma se numea - am aflat abia cand am ajuns in Madrid - Lustgarten, ieftina ironie.

Bilant de meetup

Ies cu un grup de presupusi expati vegetarieni de vreun an. De la o vreme vin multi spanioli si prea putini dintre ei sunt vegetarieni. Ce ma deranjeaza e felul ultimelor intalniri - prea spaniole pentru gustul meu, prea de-ale locului. Inteleg din asta ca m-am integrat fenomenal daca mi se pare c-as iesi cu bucuresteni.
M-am inscris in 5-6 grupuri locale si unul din Berlin (din care probabil o sa ies peste o saptamana, la intoarcere). M-am dus doar la cinele veggie si o singura data la muzica live cu o gasca bine formata (eram singura de pe meetup) de divortati, holtei si fete batrane, absolut toti spanioli.
Am "agatat" in total 3 femei (hetero toate, nu va mai hliziti). Una e spaniola, e stressata ca naiba - s-a bagat in seama cu mine de la prima intalnire pentru ca-i paream "de-a casei"; atunci mi-am dat seama ca-s cat de cat integrata.
A 2a e o columbiana iesita din patria muma la 14 ani - drept care are un accent neidentificabil, o mimica si o intonatie din care nu inteleg nimic. Imi place mult tipa, dar o deranjez cu grija ca sa nu devin pisaloaga, nu stiu cand are chef sa socializeze si cand nu... Din filmele coreene, chinezesti si africane intelegeam mai mult decat inteleg cand ies cu ea.
A 3a e o irlandeza un pic dusa (spune prietena comuna spaniola); e o tipa faina, extrem de frumoasa si tanara pentru cei 40-si-multi-spre-50 ani pe care ii are. N-are pic de rabdare cu nimeni, e satula de "spaniolul tipic" (asa cum l-a cunoscut in cele 6 saptamani de cand sta aici), drept care se duce la intalniri cu InterNations (la care jumatate sunt localnici); m-a chemat la una, mi-a spus ca voi cunoaste multa lume (ciudata publicitate din partea unei introverte get beget), dar am chiulit.

Si cand ma gandeam cu jale ca nema barbati, au aparut. Trei purii absolut neinteresanti, despre unul dintre ei eram sigura ca e gay si ma amuza cand ma pupa si ma atingea, pana cand m-am chiaunit de tot si am inceput sa ma indoiesc (e trist sa fii mai treaz cand esti beat decat cand esti treaz hahaha).
Mie-mi plac alti 2, dar degeaba. Unul dintre ei are un prieten de vreo 20-si-un-picut de ani, baiat destept, citit si cu capul in nori care m-a lasat cu gura cascata cand a inceput sa vorbeasca; dar se pare c-a inteles altceva din uimirea mea.

In alta ordine de idei, dupa ce am urcat pe fb 2 selfies cu un prieten in vizita prin Madrid, tizul m-a scos din lista lui suprapopulata de prietene. Am ras toata dup-amiaza de una singura. 

Ahhh, maine ma duc la Berlin sa ingrop fantome.

Se face ca la patru ani fara patru luni de cand am calatorit ultima data singura si la jumatate de viata de cand nu am mai pus piciorul in Germania, ma duc singura la Berlin. M-am inscris deja la o bere cu niste expati.

- Ai grija pe acolo! imi spune facandu-mi cu ochiul virtual.
- Ah, doar stii ca-s o sfanta.
- Da da, si eu! (hahahaha mie-mi spui?) Dar uneori trebuie sa-i dai frau liber placerii.
(urmeaza o scurta discutie despre fantezii, dar e confidentiala pentru ca e medic - pacient)

O iau de la capat cu uitarea si numaratoarea; o luna - doua, cum ziceam.

Draga S,

O sa iesim din asta amandoua - impreuna, separat, odata sau pe rand - dar o sa iesim; noi de capul nostru, nu date afara. De ce pizda ma-sii ne-a apucat la varsta asta nu stiu sa zic, cand am putea sa ne plictisim de moarte ca tot omul serios la 35 de ani :)

Am o varza in cap, vreau sa scriu multe si sa-ti scriu, dar cred ca pana la urma tot despre mine as vorbi.

Am incercat cu detasarea, meditatia, reiki, am citit pana si carti de buddhism... Si-am ales vechea metoda a fugii; plec din cartier, cum am plecat din Lavapies ca sa scap de sarb si cum n-am calcat pe acolo un an ca sa nu dau ochii cu el desi se presupunea ca e plecat din Spania.
Nu stiu ce-mi doresc, nici ce mi-ar face bine, dar nu ma mai tem. Imi bat mult capul, fac scheme si tabele, intorc problemele pe toate partile, le visez si le rezolv aiurea... Apoi ca-ntr-un delir, fara sa am intentii sau control, fac brusc un gest care schimba tot. Ca si cum mi-as face prea mult curaj si m-as arunca fara sa ma uit unde. Asa am "hotarat" sa ma mut; in mai putin de o ora de cand am vazut un apartament mai mic si mai intunecos decat actualul si la fel de scump, am sunat si-am zis "da". Apoi m-am perpelit doua zile ca ce mi-a trebuit. Acum stiu c-am ales bine si c-am facut bine cand i-am zis si lui, intr-o doara vorbind de mobila, ca plec. De unde se intelege (sau se va intelege mai tarziu, veterinara a priceput din prima) ca schimb si medicul, ay ay ay :)

Timpul pe care ni-l dam amandoua sa ne vindecam se amana, nu se prelungeste, ci se amana. Eu numar 19 zile (dupa un cantec al lui Sabina) sau o luna - doua. Dupa o relatie se admit 3, dar nu cazul niciuneia dintre noi, sa nu ne intindem. Mi-e ciuda de fiecare data cand trebuie sa iau numaratoarea de la capat. Asa ca data viitoare cand ma mai apuca o sa iau calendarul, o sa innegresc zilele probabile de ovulatie si-o sa astept sa-mi treaca. Putine lucruri sunt mai penibile decat sa fii controlata de ovare. Oricum e bine ca ma tine doar cateva zile din cand in cand, nu cu lunile (ca atunci cand l-am cunoscut).

Desi pare greu de crezut c-o sa iesim zdravene din asta, putem incerca, n-avem nimic de pierdut.

Te pup.

Intr-o lume ideala micul meu dejun ar arata asa.